În luna ianuarie culturile de toamnă se află în fond în stare de repaus vegetativ. În anii cu iarnă blândă pentru culturile ce iernează sunt periculoase moinele, transmite CURENTUL.
Moinele sunt fenomene frecvente pe teritoriul țării. Cele mai periculoase sunt moinele cu temperatură medie zilnică de +5°C şi mai ridicată. În timpul acestora are loc reluarea vegetaţiei culturilor de toamnă şi a celor pomicole, şi este posibilă vătămarea ulterioară a lor în cazul scăderii bruşte a temperaturii. Numărul de zile cu moină în luna ianuarie constituie în medie 12-18 zile.
În perioada de iarnă cele mai nefavorabile condiţii pentru iernarea culturilor de toamnă se creează la temperatura minimă a aerului de -25°C şi mai joasă, în prezenţa învelişului de zăpadă a cărui grosime nu depășeşte 5 cm. În astfel de condiţii temperatura minimă la adâncimea nodului de înfrăţire (3 cm) coboară sub -15°C. Astfel de temperaturi pot provoca vătămarea şi chiar pieirea nodului de înfrăţire, deci şi a plantei întregime. Astfel de îmbinare a temperaturii aerului şi a învelişului de zăpadă pe cea mai mare parte a teritoriului țării se observă în medie o dată în 20 ani şi se semnalează cel mai frecvent în luna ianuarie.
Conform datelor observaţiilor multianuale, iernarea culturilor de toamnă cu pierderi de plante de până la 10-30% are loc pe cea mai mare parte a teritoriului în medie o dată în 5-15 ani, dar pierderile plantelor până la 50% – în medie o dată în 20 ani.
Coroanele pomilor fructiferi şi mugurii lor florari pot suporta geruri de până la -25..-30°C. În condiţiile Republicii Moldova vătămarea culturilor pomicole se observă mai frecvent după moine îndelungate de iarnă, care reduc semnificativ rezistenţa pomilor la ger.
În perioada repausului relativ viţa de vie suportă, în general, temperaturi de până la -12°C, iar unele soiuri până la -15..-20°C. În medie pieirea ochiurilor viţei de vie nu depăşeşte 10-20%.
Cristina Parfeni