Ministerul Justiției urma să aibă o discuție publică cu reprezentanții societății civile și alți actori interesați asupra proiectului de lege prin care sunt operate modificări în Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, transmite CURENTUL.
Toate propunerile recepționate ar urma să fie transmise în adresa Parlamentului în vederea examinării acestora în cadrul procesului de definitivare și pregătire a proiectului de lege pentru lectura II.
În modificările aduse Legii se propune ca cinci membri ai CSM din rândul profesorilor de drept titulari să fie numiți de Parlament, la propunerea Comisiei juridice, numiri și imunități,care va organiza concurs public până la expirarea mandatului membrilor desemnați în decurs de 30 de zile de la apariție funcției vacante.
Șapte membri din rândul judecătorilor, inclusiv șapte membri supleanți, vor fi aleși de CSM prin vot secret de Adunarea Generală a Judecătorilor: patru din judecătorii, doi din Curțile de Apel și unul din partea CSJ.
CSM anunță data desfășurării Adunării Generale a Judecătorilor cu cel puțin 6-0 de zile înainte, nu mai târziu de 30 de zile de la expirarea mandatului de membru al CSM.
Mai multe detalii vedeți aici.
Cristina Parfeni