Guvernul a aprobat modificarea şi completarea mai multor articole din Codul muncii al Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
Acestea vin să perfecţioneze legislaţia muncii şi să asigure respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale ambelor părţi în rapoartele de muncă.
Astfel, în scopul îmbunătăţirii climatului investiţional, contractul individual de muncă poate fi încheiat pe durată determinată pentru perioada îndeplinirii obligaţiilor de muncă ale salariatului care absentează din motive necunoscute. De asemenea, din contractul individual de muncă vor fi excluse prevederile contractului colectiv de muncă și ale regulamentului intern al unității, referitoare la condițiile de muncă ale salariaților. Astfel, salariatul va primi la angajare contractul colectiv de muncă, regulamentul intern, precum și informația privind cerințele de securitate și sănătate.
Codului muncii este completat cu un nou articol care reglementează noțiunea de staționare. Aceasta va reprezenta imposibilitatea temporară de a continua activitatea de producție de către o unitate, de un grup de salariați sau un salariat. Remunerarea timpului de staționare, produsă din cauze ce nu depind de angajator sau salariat, se efectuează în mărime de cel puțin 2/3 din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului, dar nu mai puțin decât mărimea unui salariu minim, pe unitate de timp, pentru fiecare oră de staționare. În caz de staționare produsă din vina angajatorului, acesta este obligat să compenseze salariul angajatului. În acelaşi timp, dacă staționarea are loc din vina angajatului, acesta nu va fi plătit pentru orele în care nu se va munci.
Modificările prevăd, de asemenea, că angajatorul va fi obligat să elibereze gratuit salariatului certificatul cu privire la muncă şi salariu în cadrul instituţiei.
Potrivit proiectului, șomajul tehnic în decursul unui an calendaristic nu va depăşi patru luni, iar indemnizația lunară va constitui 50 la sută din salariul de bază.
Modificările şi completările aprobate vin să aducă Codului Muncii al Republicii Moldova în concordanţă cu cerinţele moderne ale economiei de piaţă.
Cristina Parfeni