[ X ]
Modernizarea infrastructurii locale discutată de ministrul Gaburici cu reprezentanții CALM
7 Martie

Procedura de selectare a companiilor care vor repara drumurile locale în acest an, monitorizarea lucrărilor de reabilitare și asigurarea calității acestora au fost câteva dintre subiectele discutate de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova, transmite CURENTUL.

Ministrul Economiei și Infrastructurii a îndemnat autoritățile locale să utilizeze resursele financiare alocate din Fondul Rutier și să decidă la nivel local ce porțiuni de drum vor fi reabilitate din acești bani. Potrivit lui Chiril Gaburici, Ministerul Economiei și Infrastructurii va propune un mecanism de control a lucrărilor de reparație efectuate.

În context, ministrul a reiterat importanța implementării programului „Drumuri bune pentru Moldova”, care prevede că în acest an vor fi reparați circa 1200 de kilometri de drum. Suma totală a investițiilor va fi circa 1,6 miliarde de lei. Banii vor fi alocați din Fondul Rutier – 500 de milioane de lei, și din Bugetul de Stat – 1100 de milioane de lei.

Părțile au discutat și despre licitațiile care vor demara după ce Guvernul va aproba lista drumurilor publice naționale și locale ce urmează a fi reparate în 2018. Acestea vor fi organizate de Administrația de Stat a Drumurilor. De asemenea, programul „Drumuri bune pentru Moldova” prevede organizarea unei singure proceduri de licitație pentru fiecare raion, care va cuprinde toate sectoare de drum din unitatea administrativ-teritorială și toate sursele de finanțare. Semnarea contractelor și lansarea lucrărilor sunt preconizate pentru luna mai a acestui an.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților