Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Codului de Procedură Civilă. Noile prevederi vor fi introduse pentru a avea procese de judecată mai simple și rapide, transmite CURENTUL.
Principalele modificări vizează unificarea practicii judiciare, reducerea cazurilor de amânare abuzivă a ședințelor de judecată, introducerea procedurii scrise pentru cauzele civile de mică valoare, a dosarului electronic, prezentarea on-line a înscrisurilor pentru instanță și o pregătire mai bună a pricinii pentru dezbaterile judiciare.
Elementele noi sunt propuse pentru a reduce abuzurile de procedură, excluderea posibilităților de tergiversare a procesului civil și reducerea duratei de examinare a cauzelor civile. Totodată, va fi aplicată o procedură specială de examinare a cauzelor civile cu valoare redusă, în scopul clarificării rapide şi eficiente a litigiilor.
Vor fi amplificate responsabilitățile participanților la proces pentru absențele nemotivate de la ședințele de judecată. De asemenea, va fi oferită o importanță mai mare pentru părți la etapa pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, crescând calitatea examinării dosarului și, ulterior, consolidarea rolului judecătorului.
Cererile sau actele procedurale vor putea fi depuse în instanța de judecată prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD). Acesta este unic pentru întreg sistemul judecătoresc din Moldova. Cererea sau actele depuse vor fi autentificate cu semnătura electronică avansată calificată.
Astfel, comunicarea autorităților publice, a persoanelor juridice de drept privat şi avocaților se va realiza prin utilizarea poștei electronice, conectate la PIGD. De asemenea, va fi introdusă posibilitatea audierii părților la proces, a martorilor, a experților prin intermediul videoconferințelor.
Noile norme sunt înaintate pentru optimizarea costurilor suportate de cetățeni pentru actul justiției, asigurarea dreptului de apărare pentru participanții la proces şi forma publică a ședințelor de judecată. Proiectul a fost transmis pentru avizare spre autoritățile și instituțiile interesate, ministere, judecătorii, comisii, asociații și uniuni profesionale. Ulterior, acesta urmează a fi aprobat de Guvern și transmis spre examinare Parlamentului.
Propunerile recepționate de la instituțiile statului și societatea civilă vor fi consultate public pe 22 mai 2017, ora 9:00.
Cristina Parfeni