Ministerul Justiției a demarat procesul de ajustare a conceptului de reformă al Curții Supreme de Justiție și evaluarea extraordinară a judecătorilor în strictă conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția și ale Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, acest obiectiv a fost trasat în Programul de activitate al Guvernului.
„În scopul asigurării unui proces incluziv, în cadrul Ministerului Justiției a fost creat un grup de lucru format din: judecători, avocați, reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare și mediului academic. La data de 19 noiembrie curent, a avut loc prima ședință a grupului de lucru în cadrul căreia Fadei Nagacevschi, ministru al justiției a subliniat principalele modificări care urmează a fi operate în cadrul legislativ care reglementează sistemul judecătoresc, precum și esența recomandărilor formulate de către Comisia de la Veneția și ODIHR. La fel, și reprezentanții corpului de judecători au evidențiat unele deficiențe existente în sistem. La final, membrii grupului de lucru au decis să formuleze propuneri concrete de intervenție în cadrul legislativ care vor fi analizate la următoarea ședință”, se mai spune în comunicat.
Andriana Cheptine