Mitropolia Moldovei a venit cu o adresare în adresa conducerii de vârf a statului privind vaccinarea populației împotriva COVID-19, transmite CURENTUL.
În adresara făcută, Mitropolia susține că vaccinarea trebuie să fie benevolă doar cu consimțământul și informarea corectă, cu respectarea prevederilor Convenției pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei, de altfel, ratificată de către Republica Moldova.
Mitropolia solicită asigurarea tuturor drepturilor fundamentale ale oamenilor care ar refuza vaccinarea obligatorie, exceptând eventualele discriminări și\sau restricționări, dar și asigurarea dreptului omului de a nu i se introduce/implanta orice dispozitiv/cip străin corpului uman, luând în considerație informația prezentată de către oamenii de știință despre pericolul acestora.
Mitropolia a făcut și o analiză comparativă cu alte state în privința vaccinării contra COVID-19.
„În unele țări, spre exemplu în România, cu cât politicile guvernamentale au activat pentru legiferarea obligativității vaccinării, cu atât opinia publică, specialiștii (118 medici au cerut renunțarea la Proiectul legii vaccinării obligatorii), organizații nonguvernamentale în media online, amplele mișcări de stradă în toată țara le-au contracarat.
Într-o luare publică de poziție în timpul dezbaterilor pe tema vaccinării, deputatul ALDE Varujan Vosganian a subliniat că România este semnatar a Convenției de la Oviedo sus menționate și nu poate să impună legea vaccinării obligatorii decât dacă renunță la semnătura pe acel tratat, ceea ce ar constitui un scandal diplomatic internațional și i-ar putea atrage sancțiuni.
În Suedia a fost interzisă vaccinarea obligatorie, FNS (Federația Națională a Sănătății) din Suedia a trimis o scrisoare Comitetului și a explicat că legea va încălca Constituția noastră dacă vom impune vaccinarea sau vom introduce vaccinuri obligatorii, potrivit reprezentanților mișcării Sofiei Arkelsten (politician suedez, membru al Riksdag și secretar al Partidului moderat, n. ed.). De asemenea (în afară de FNS), mulți alți suedezi au trimis scrisori în parlament și au îndemnat politicienii să respingă petițiile. Parlamentul, desigur, a remarcat că în societate există o mare respingere a tuturor formelor de impunere a vaccinărilor”.
În acest context de idei, este obligatoriu de a enunța și ideea că vaccinarea reprezintă și un pericol de microcipare sau introducere în organismul uman a altor dispozitive străine lui.
Opinia publică din multe state europene, protestează contra obligativității vaccinurilor, mai ales a vaccinului contra COVID-19, deoarece le consideră o cale prin care sistemul antihristic mondialist dorește să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G.
În Parlamentul Italiei a fost formulat de către o deputată în mod oficial cererea de arestare a infractorului internațional Bill Gates, care este acuzat de faptul că este un criminal împotriva umanității, că a provocat prin vaccinuri moartea a 500.000 de copii în India, că susține ideea de genocid pentru reducerea populației planetei.
Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze pe om de la distanță.
Se consideră că tehnologia 5G în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia au și stat la baza apariției acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă.
Totodată, a început microciparea în masă a populației din Europa. Cu toate că în Suedia vaccinarea nu este obligatorie, totuși mii de oameni, îndeosebi tineri, acceptă benevol și chiar cer să li se implanteze un microcip introdus sub piele cu ajutorul unei seringi.
Dacă în țări civilizate acest lucru mai poate încă fi la latitudinea cetățeanului dacă acceptă sau nu astfel de cip, în țări cu regimuri primitive această microcipare ar putea fi impusă prin lege și prin propaganda organizațiilor sorosiste care conduc societățile respective.
Premierul israelian Beniamin Netanyahu a șocat opinia publică din Israel prin faptul că a propus microciparea tuturor copiilor, odată cu întoarcerea lor la școală. Articolul apărut în The Jerusalem Post a șocat țara întreagă, pentru că măsura este concepută tot în contextul impunerii pretinsei “distanțări sociale”.
Chiar dacă reprezentanții sistemului au sărit în apărarea premierului israelian cu explicații potrivit cărora Netanyahu nu a vorbit de cip, ci de senzor, ideea e că acel cip/senzor urmează a fi implantat în trupul copilului, adică se va face microcipare”, se arată în analiză.
Întreaga adresare o puteți citi mai jos:
Cristina Parfeni