[ X ]
Mister dezlegat: În ce situație Executivul e obligat să demisioneze și de ce acest lucru nu se va întâmpla cu Guvernul Filip
20 Mai

Liderul Partidului Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, susține că reforma Administrației Publice Centrale este foarte necesară, dar nu o să se schimbe nimic dacă se schimbă doar plăcuța ministerului. Despre reforma Guvernului, liderul PCRM a vorbit în cadrul unui interviu acordat pentru tribuna.md, transmite CURENTUL.

Președintele PCRM spune că este nevoie ca angajații să fie atestați.

„Eu am declarat că reforma este foarte necesară, dacă ne conducem după obiectivele cantitative. Însă, dacă trecem la concret și obiectivele cantitative nu o să treacă în obiective calitative, adică o să se schimbe doar plăcuța ministerului și mai mult nimic, dacă însuși toată componența acelui sau altui minister nu o să fie aduse la normele respective și nu o să fie făcută atestarea funcționarilor care trebuie să activeze pe urmă în cadrul acestor ministere, o să fie poate și mai urât decât cum este acum. Rolul ministerelor astăzi practic nu contează în societate, nici un minister nu-și onorează pe deplin obligațiunile care îi revin și ce trebuie să facă. Dacă o să participăm toți activ la această reconstrucție a guvernării, noi o să susținem și prin vot , dar dacă va fi iarăși făcut așa cum se face la noi, adică peste noapte se aruncă în Parlament, o să fie multe întrebări. Însă, principalul nu o să dea rezultate”, a spus Vladimir Voronin.

Conform legii, spune Vladimir Voronin, dacă se reformează Guvernul este obligatorie demisia actualului guvern.

„Dacă se lichidează mai mult de jumătate din ministere, conform legii, este obligatorie demisia Guvernului, dar mie îmi pare că ei nu ajung la jumătate. Ei special s-au oprit la 8, dar nu la 9 ministere. Demisia conducerii Guvernului putea să aibă loc și mai demult, doar că trebuie de gândit mai departe cu cine vor fi înlocuite aceste persoane”, spune Vladimir Voronin.

Liderul comuniștilor a specificat că trebuie de văzut încă cu ce o să se termine însuși reconstrucția noii componențe a Guvernului.

„De exemplu, pe mine mă interesează de ce tocmai trei viceprim-miniștri. Postul de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, eu când eram Președinte l-am inițiat pentru a subliniat rolul MAEIE ca coordonator în problemele integrării UE. Atunci da, se realiza această cerință, dar acum nu văd această coordonare. De asta se ocupă cine vrea numai nu acest minister. De aceea, nu văd necesitatea ca ministrul să poarte și titlul de viceprim-ministru. Și mai sunt şi alte propuneri. Cât privește ministerele, mi-e greu acum să vă dau un răspuns, încă nu am intrat în analiză, nici nu a fost făcut public un proiect în acest sens”.

Vladimir Voronin a reiterat că restructurarea Guvernului este foarte necesară:

„În principiu, necesitatea restructurării conducerii Guvernului RM este foarte strictă și urgentă, dar dacă va fi modificat doar pe hârtie și dacă nu o să fie persoane competente, atunci rezultat nu va fi. În genere, nu știu cât de fideli, consecvenți vor fi democrații faţă de declaraţia lor că funcțiile nu vor fi partajate politic. Aș vrea să cred, dar nu sunt optimist”, a adăugat liderul PCRM.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților