Misiunea preelectorală a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), în perioada 9 – 12 iunie 2021, se va afla în vizită la Chișinău, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, pe durata vizitei, delegația APCE va avea o întrevedere cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi.
De asemenea, sunt planificate întâlniri ale misiunii preelectorale a APCE cu președinții fracțiunilor din Parlamentul de Legislatura a X-a – PSRM; PAS, Blocul ACUM; ACUM PLATFORMA DA; PDM; Partidului ȘOR, precum și Grupului Parlamentar ”Pro Moldova”.
Totodată, sunt preconizate un șir de întrevederi cu reprezentanți ai altor autorități din Republica Moldova, precum și cu liderii partidelor extraparlamentare care concurează în alegeri, cu reprezentanți ai societății civile.
Din componența delegației misiunii preelectorale a APCE fac parte oficialii Stefan Schennach (Austria); Laima Liucija Andrikiene (Lituania); Jacques Le Nay (Franța); Alberto Ribolla (Italia); Coraportor al Comisiei de Monitorizare, Pierre-Alain Fridez (Elveția).
Secretariatul delegației va fi reprezentat de Ivi-Triin Odrats, Secretarul Comisiei ad-hoc, Direcția observarea alegerilor și cooperarea interparlamentară; Anne Godfrey, Asistent, Direcția observarea alegerilor și cooperarea interparlamentară.
Pe 11 iulie 2021, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare anticipate.
Cristina Gurez