Pe 15 septembrie, peste o sută de mii de moldoveni, concomitent cu milioane de voluntari din 150 de țări, vor ieși să lupte împotriva celei mai amenințătoare probleme de mediu de pe glob – poluarea cu deșeuri. Evenimentul este organizat la inițiativa mișcării civice „Hai, Moldova!” și are drept obiectiv mobilizarea a 5% din populația țării pentru a produce o schimbare reală, informează CURENTUL.
Evenimentul promite să fie cea mai de amploare manifestație civică din istoria omenirii.
Pentru organizarea lui, „Hai, Moldova!” încearcă să antreneze autoritățile publice locale și de stat, ambasadele, companiile de afaceri, organizațiile neguvernamentale și voluntarii de pe întreg teritoriul țării. Mai mult ca atât, a fost lansată aplicația mobilă „World Cleanup”, ce ajută la identificarea zonelor celor mai poluate de deșeuri, iar în perioada apropiată se vor desfășura școli de vară pentru aproximativ 80 de coordonatori de echipe de voluntari.
Campania „Hai, Moldova!” este parte a mișcării internaționale „Let’s do it! World Cleanup”. În lume, World Cleanup Day va începe pe 15 septembrie la ora 10 în Noua Zeelandă. Valul de acțiuni de curățenie va urma soarele prin 24 de fusuri orare și se va încheia 36 de ore mai târziu în Hawaii.
Dima Garcaliuc