[ X ]
Misiunea Înalților Consilieri ai UE pentru R. Moldova 2016-2018 și-a exprimat primul raport de progres!
26 August

Membrii Comitetului de supraveghere, dintre care fac parte reprezentanţi ai Cancelariei de Stat, ai Delegației UE în Moldova și câte un reprezentant al celor 25 de instituții beneficiare unde își desfășoară activitatea Înalții Consilieri UE, s-au întrunit pentru a prezenta progresele înregistrate în perioada ianuarie – iulie 2016, dar și a stabili prioritățile pentru perioada imediat următoare, informează CURENTUL.

Conform unui comunicat în debutul ședinței, Secretarul general al Guvernului a declarat că autorităţile de la Chişinău mizează în continuare pe asistenţa experţilor europeni în promovarea reformelor şi vor asigura valorificarea la maximum a Consilierilor.  În raportul de progres pentru perioada ianuarie – iulie 2016, prezentat în cadrul şedinţei, se menţionează că principalele activități ale programului decurg conform planului aprobat anterior și au fost realizate în termenele stabilite.

Au fost trecute în revistă și activitățile legate de creșterea conștientizării activității Misiunii Înalților Consilieri UE, între care lansarea paginii web oficiale a Misiunii, dar și organizarea unui șir de activități de informare/comunicare în toate sectoarele acoperite de către consilieri.

Menționăm că prioritatea imediat următoare a proiectului este evaluarea activității celor douăzeci și cinci de Înalți Consilieri, care cuprinde auto-evaluarea, evaluarea de către Delegația UE și de instituțiile beneficiare, în baza căruia va fi luată decizia de prelungire a activității Consilierilor.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților