[ X ]
Mișcarea Respect Moldova a semnat Codul de conduită în campania electorală la referendumul republican
26 Septembrie

La invitația Comisiei Electorale Centrale, în calitate de reprezentant al Partidului Politic Mișcarea Respect Moldova, Nicolae Cicariov, secretar general al formațiunii, a semnat Codul de conduită privind desfășurarea și reflectarea campaniei electorale la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024.

El a spus că, prin semnarea acestui document, Partidul Politic Mișcarea Respect Moldova a confirmat încă o dată că susține o campanie electorală corectă, respectarea normelor legislației electorale, exprimarea liberă a votului și evitarea coruperii alegătorilor prin orice metode și sub orice formă, caracteristici ale unui partid pro-european.

„De asemenea, prin acest angajament, dorim să consolidăm încrederea cetățenilor și să promovăm transparența, integritatea și corectitudinea în viața publică. Este esențial ca alegătorii să fie informați corect și să-și poată exprima opțiunile fără presiuni sau influențe externe. Mișcarea Respect Moldova consideră că doar prin respectarea acestor principii democratice putem asigura un viitor european pentru Republica Moldova”, a subliniat Nicolae Cicariov.

Inapoi la arhiva noutaților