[ X ]
Minorul, care o omorât un taximetrist – plasat în arest preventiv
4 Septembrie

Procuratura mun. Chișinău, Oficiul Ciocana, de comun cu colaboratorii de poliție din capitală, a reținut făptașul în cazul omorului unui taximetrist, iar ulterior acesta a fost plasat în arest preventiv, la demersul procurorilor.

Compania de taxi a sesizat autoritățile la 3 zile de la data crimei

Administratorul companiei de taxi în care lucra victima, la data de 30 august 2019, a sesizat inspectoratul de poliție despre dispariția acestuia, la data de 27 august curent. În ziua în care inspectoratul a fost sesizat, a fost depistat automobilul, pe str. Zimbrului din Chișinău, în care a fost găsită o lamă de cuțit și urme de sânge.

Cadavrul a fost transportat de minor și lăsat într-o pădure din raionul Râșcani

Aceste dovezi au dus la inițierea imediată a unei cauze penale, ce a rezultat în identificarea și reținerea făptuitorului, care s-a dovedit a fi minor. În același timp, a fost depistat cadavrul victimei, care a fost transportat de către făptaș și abandonat într-o pădure din raionul Râșcani, pentru ca să-și ascundă urmele faptei.

Motivul omorului – sustragerea bunurilor conducătorului de taxi

Minorul a călătorit cu taxi-ul de model Dacia, în mai multe localități din țară și l-a asigurat pe șofer că achitarea o va face la destinație, în or. Vadul lui Vodă. Însă, în urma acțiunilor de urmărire penală, s-a adeverit că făptașul nu avea bani pentru achitarea călătoriei și, de fapt, urmărea scopul sustragerii bunurilor șoferului de taxi, atunci când i-a luat viața acestuia, prin lovituri de cuțit, însoțite de sugrumare.

După reținerea făptașului, la data de 3 septembrie 2019, acesta a fost plasat în arest preventiv, în baza demersului procurorilor. Este de menționat că făptașul și-a recunoscut vina. Acesta, însă, nu se află la prima abatere de la lege, iar la moment este cercetat și pentru săvârșirea altor infracțiuni comise prin aplicarea violenței.

Potrivit legii, pentru crimele comise, minorul riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 15 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților