[ X ]
[ X ]
[ X ]
Ministrul Ulianovschi în Grecia. Ce a reiterat Președintele Parlamentului Republicii Elene în cadrul discuțiilor cu oficialul moldovean
12 Octombrie

Dezvoltarea dialogului politic și comercial-economic bilateral, intensificarea parteneriatelor între instituțiile legislative, guvernamentale, mediul de afaceri, academic și societatea civilă vor contribui la aprofundarea relațiilor între Republica Moldova și Grecia. Constatarea a fost făcută de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, și vicepreşedintele Parlamentului Republicii Elene, Marios Georgiadis, după întrevederea de la Atena, transmite CURENTUL.

În cadrul întrevederii, Tudor Ulianovschi și Marios Georgiadis au avut un schimb de opinii privind evoluţia relaţiilor moldo-elene, agenda dialogului politic bilateral şi pe dimensiunea comercial-economică, fiind menționat că de la stabilirea relaţiilor diplomatice până în prezent, raporturile bilaterale dintre Republica Moldova şi Republica Elenă au cunoscut o dezvoltare armonioasă şi un nivel de cooperare în creștere.

În context, șeful diplomației moldovenești a accentuat interesul autorităților Republicii Moldova în extinderea și aprofundarea relațiilor moldo-elene pe toate dimensiunile, inclusiv prin susținerea eforturilor îndreptate spre realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă a țării, realizarea obiectivelor din cadrul Acordului de Asociere Republica Moldova – UE și DCFTA.

Referindu-se la cooperarea pe segmentul legislativ, Tudor Ulianovschi a apreciat nivelul avansat al cadrului juridic dintre două state, menționând semnarea pentru moment a 24 de tratate bilaterale și negocierea altor nouă. Totodată, șeful diplomației moldovenești a solicitat sprijinul vicepreşedintelui Parlamentului elen pentru reluarea cât mai curând a negocierilor asupra Acordului bilateral în domeniul securităţii sociale, care are o importanță majoră pentru comunitatea cetățenilor moldoveni stabiliți sau aflați la muncă în Grecia.

La rândul său, vicepreşedintele Marios Georgiadis, a reiterat susținerea autorităților elene a parcursului european al Republicii Moldova și proiectelor de dezvoltare durabilă a țării, inițiate de Guvernul de la Chișinău, exprimându-și convingerea că extinderea și aprofundarea relațiilor bilaterale va aduce beneficii ambelor state și cetățenilor lor.

La întrevedere a participat președintele Grupului parlamentar de prietenie moldo-elenă, Nikolaos Yegoumenidis, membrii comisiilor Politică Externă și Apărare din parlamentul Greciei.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, întreprinde, în perioada 11 – 12 octombrie curent, o vizită de lucru în Republica Elenă.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților