În marja programului din Republica Turcia, șeful diplomației moldovene va participa la Reuniunea informală a Miniștrilor Afacerilor Externe ai Procesului de Cooperare în Europa de Sud-est (SEECP) și la inaugurarea oficială a consulatului onorific al Republicii Moldova în Alanya. Agenda include și întrevederi bilaterale cu miniștrii afacerilor externe ai statelor din regiune, transmite CURENTUL.
În debutul vizitei a fost desfășurată întrevederea cu ministrul afacerilor externe al Serbiei, Nikola Selakovic.
Oficialii au menţionat gradul înalt al raporturilor bilaterale și colaborarea eficientă stabilită dintre Republica Moldova şi Republica Serbia în cadrul organizaţiilor regionale, apreciind progresele înregistrate de autoritățile de la Belgrad în procesul de integrare europeană.
Oleg Țulea și Nikola Selakovic au evidențiat dorința ambelor părți de a dinamiza relațiile comercial-economice și de a dezvolta cooperarea sectorială între cele două state, inclusiv prin organizarea unor misiuni de afaceri.
Miniștrii de externe au convenit să organizeze în timpul apropiat următoarea rundă a consultărilor politice interministeriale moldo-sârbe în vederea stabilirii unui plan comun de cooperare bilaterală, inclusiv din perspectiva schimbului de experiență în domeniul integrării europene.
Cristina Pendea