[ X ]
Ministrul Mediului: Până la final de an vom reuși să atingem obiectivul stabilit de a împăduri 4000 de hectare de pădure
3 Decembrie

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu s-a întâlnit cu directorii întreprinderilor silvice din întreaga țară pentru a evalua progresul Campaniei Naționale de Împădurire din toamna anului 2024. Discuțiile au vizat realizările până în prezent și măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor propuse, informează CURENTUL.

„Silvicultorii mi-au comunicat că până la moment avem plantate 3500 de hectare, iar până la final de an vom reuși să atingem obiectivul stabilit de a împăduri 4000 de hectare de pădure”, a declarat ministrul Lazarencu.

În cadrul discuțiilor, ministrul a subliniat importanța îmbunătățirii procesului de plantare, având la bază experiența din ultimii ani. Astfel, au fost stabilite următoarele obiective pentru a asigura o implementare mai eficientă a Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. 

De asemenea, Ministrul Mediului a exprimat recunoștința sa față de echipele din teren pentru eforturile depuse, subliniind că această muncă, deși dificilă, este esențială pentru dezvoltarea unei Moldove mai verzi.

„Voi monitoriza îndeaproape fiecare etapă a acestui proiect și voi sprijini întreprinderile silvice în asigurarea resurselor necesare pentru a atinge obiectivele stabilite”, a declarat ministrul Sergiu Lazarencu.

Inapoi la arhiva noutaților