Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, spune că în Hotărârea de ieri, în cauza Theo National Construct vs. Republica Moldova, CtEDO a conchis că hotărârile adoptate de către judecătorii moldoveni au fost abuzive, informează CURENTUL.
Potrivit ministrului, CtEDO a descris în detaliu cum materialele unui dosar au fost manipulate, pentru a face posibilă adoptarea unei soluții judiciare în favoarea unei persoane.
„Ca urmare a acestui abuz, Republica Moldova riscă să achite despăgubiri de câteva milioane de euro.
Interesant este că Hotărârea CtEDO a fost adoptată cu vot unanim, adică niciunul din cei 7 judecătorii ai CtEDO nu a avut dubii cu privire la textul hotărârii, ceea ce confirmă implicit cât de evident a fost abuzul. Având în vedere votul unanim în favoarea hotărârii, contestarea ei nu cred că are șanse de succes.
Voi sesiza de îndată procuratura în vederea investigării circumstanțelor descrise în hotărârea CtEDO și sper că această investigație va fi efectuată în mod prioritar. De asemenea, sper că procurorii vor examina implicarea atât a fostului politician, cât și a tuturor judecătorilor care au adoptat hotărâri, dar și a altor persoane implicate. Anume aceștia și nu contribuabilii onești trebuie să plătească pentru daunele aduse”, spune Litvinenco.