[ X ]
Ministrul Justiției a discutat cu o echipă de experți ai FMI
16 Iunie

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, s-a întâlnit în după-amiaza zilei de ieri cu o echipă de experţi a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de domnul Ruben Atoyan, care se află într-o vizită de documentare în Republica Moldova, în perioada 15-21 iunie.

Oficialii au discutat despre inițiativele Ministerului Justiției privind reformarea sistemului de justiție și lupta împotriva corupției, inclusiv cele care derivă din Memorandumul dintre Guvern și FMI. Experții au apreciat faptul că s-a reușit selectarea și numirea unui procuror-șef la Procuratura Anticorupție, într-un termen restrâns și respectându-se toate prevederile legale.

Alte subiecte discutate cu oficialii FMI au vizat reorganizarea instituțiilor responsabile de combaterea corupției, în mod special lupta cu marea corupție – Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, confiscarea bunurilor și recuperarea activelor care provin din activități infracționale, amendarea Codului de procedură penală etc.

Ministrul Justiției a mulțumit experților FMI pentru suportul și expertiza oferită la elaborarea proiectelor legislative. „Apreciem deschiderea și susținerea oferită Republicii Moldova de către FMI. Mizăm în continuare pe o colaborare bună cu Fondul Monetar Internațional”, a subliniat Sergiu Litvinenco.

Oficialii au remarcat progresul înregistrat de țara noastră în domeniul justiției și ne-au încurajat să continuăm implementarea inițiativelor lansate cu aceeași determinare, reiterând că avem tot suportul necesar din partea FMI în acest sens.

Inapoi la arhiva noutaților