Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Eduard Grama s-a întâlnit cu omologul rus Alexander Tkachev, în cadru vizitei de lucru pe care o întreprinde în perioada 3-7 octombrie, la Moscova, transmite CURENTUL.
La întrevedere a participat și directorul adjunct al Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară „Rosselihoznadzor”, Shvabauskene Iulia, dar și Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Dumitru Braghiș.
În cadrul dialogului, care a avut un caracter constructiv, părțile au discutat despre exportul produselor moldovenești pe piața Federației Ruse, în special exportul de fructe și vin. Oficialii au avut un schimb de opinii în ce privește sectoarele prioritare de dezvoltare a agriculturii din ambele țări, printre acestea fiind horticultura și zootehnia. Miniștrii au menționat importanța schimbului de experiență între specialiștii moldoveni și ruși inclusiv pe domeniul subvenționării și identificării noilor instrumente de sprijin a producătorilor agricoli.
Ministrul Eduard Grama a propus crearea la Chișinău a unei reprezentanțe a Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară „Rosselihoznadzor”, care ar facilita relațiile comerciale dintre țări și ar simplifica procedurile de logistică pentru producătorii din Republica Moldova. De asemenea, prezența experților ruși la Chișinău ar garanta calitatea produselor moldovenești care ajung pe piața Federației Ruse.
Cristina Pendea