[ X ]
Ministrul Gaburici – în Dubai. Va lansa la nivel internațional Programul de dobândire a cetățeniei RM prin investiție
4 Noiembrie

Delegația Republicii Moldova, în frunte cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, efectuează, în perioada 4-6 noiembrie 2018, o vizită de lucru în Dubai, Emiratele Arabe Unite, unde va participa la Conferința Globală a Reședinței și Cetățeniei, transmite CURENTUL.

În cadrul acesteia, Chiril Gaburici, va efectua o prezentare de țară privind evoluția și oportunitățile oferite de economia națională, dar și va lansa la nivel internațional Programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție.

Participarea la eveniment are drept scop prezentarea și promovarea conceptului programului la nivel internațional, inclusiv în fața potențialilor agenți acreditați responsabili de atragerea solicitanților programului.

De asemenea, în cadrul vizitei în Emiratele Arabe Unite, ministrul va avea întrevederi cu mai mulți oficiali de nivel înalt, dar și cu reprezentanți ai Dubai International Financial Center.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților