[ X ]
Ministrul Gaburici, despre starea podului de la Budești: „Am dat indicații să fie verificată în regim de urgență această porțiune și să fiu informat”
11 Decembrie

Ministerul Economiei și Infrastructurii s-a autosesizat privind starea podului din apropierea comunei Budești. La moment a fost restricționat accesul pietonilor pe trotuarul ce prezintă degradări, iar în perioada imediat următoare se vor efectua lucrări de readucere la poziția de proiect a blocurilor de trotuare, în vederea asigurării circulației pietonilor în condiții de siguranță, transmite CURENTUL.

Podul poziționat teritorial pe drumul național M5 Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina, km 276.956, în preajma comunei Budești, a fost construit în anul 1985, cu lungimea totală de 171,10 m.

Podul a fost monitorizat pe parcursul anilor 2016-2018, cu efectuarea măsurărilor necesare în vederea documentării unor posibile evoluții a degradărilor atestate anterior, deplasarea blocurilor de trotuare, care se datorează infiltrației apei și corodarea ancorelor blocurilor. Fisura transversală a părții carosabile reprezintă cauza de dilatare a suprastructurii podului, care s-a majorat odată cu contractarea elementelor din beton, urmare a scăderii temperaturii.

„Am dat indicații să fie verificată în regim de urgență această porțiune și să fiu informat. Știu că este monitorizat în permanență și a fost făcută o expertiză tehnică recent, dar vreau să văd acțiuni de reabilitare a acestuia. A fost restricționat accesul pietonilor pe trotuarul care este deteriorat, iar în cel mai scurt timp se vor efectua lucrări de readucere la poziția de proiect a blocurilor de trotuare, astfel pietonii se vor putea deplasa în siguranță. Degradările date nu duc și la scăderea capacității portante a podului, iar circulația transportului auto nu este afectată. Nu putem admite ca pietonii sau conducătorii auto să fie puși în pericol”, a menționat Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii.

Pentru anul 2019 sunt planificate lucrări complexe de reparație a elementelor suprastructurii podului, inclusiv a instalării unor rosturi de dilatare moderne și amenajarea infrastructurii trotuarelor de pe pod.

Cristina Pendea

48357546_298431820803211_6665409963420024832_n 47684832_1406005316197687_7013697090610003968_n

Inapoi la arhiva noutaților