Ministrul Forțelor Armate ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, James Heappey, efectuează, în premieră, o vizită oficială în Republica Moldova, informează CURENTUL.
În acest context, astăzi, ministrul Apărării în exercițiu Anatolie Nosatîi a avut o întrevedere cu oficialul britanic la sediul instituției de apărare.
Agenda discuțiilor s-a axat pe cooperarea bilaterală în domeniul militar dintre cele două state și perspectivele intensificării acesteia, reforma derulată în Armata Națională, precum și situația de securitate din regiune.
Ministrul Nosatîi a menționat, în cadrul întrevederii, că Regatul Unit reprezintă pentru Republica Moldova un important și credibil partener strategic de la stabilirea primelor relațiilor diplomatice, prin sprijinul, direct și indirect, acordat la implementarea democratică a reformelor în țara noastră.
În același context, Anatolie Nosatîi a subliniat asistența substanțială oferită de partea britanică la consolidarea parteneriatelor dintre Republica Moldova și organizațiile internaționale.
Totodată, oficialul a exprimat gratitudine Regatului Unit pentru expertiză și oportunitățile de instruire pentru efectivul Armatei Naționale în instituțiile britanice de profil, dar și pentru susținerea oferită în contextul realizării Programului de Dezvoltare Profesională (PDP) și Inițiativei de Consolidare a Capacităților de Apărare (DCBI).
La rândul său, James Heappey a declarat că Guvernul britanic va continua să susțină Armata Naţională în realizarea obiectivului de transformare în conformitate cu standardele occidentale.
De menționat că la Chișinău, ministrul de Stat al Forțelor Armate ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, James Heappey, are planificate întrevederi cu reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova.