[ X ]
Ministrul Energiei participă la Forumul Tranziției Verzi 4.0 de la Sofia
26 Iunie

În perioada 26-28 iunie, ministrul Energiei, Victor Parlicov, participă la Forumul Tranziției Verzi 4.0, care se desfășoară în capitala Bulgariei, Sofia.

Participanții la eveniment vor dezbate probleme care țin nemijlocit de finanțarea dezvoltării sustenabile, inovațiile din economia verde, transformarea energetică, agricultură inteligentă din punct de vedere climatic, lupta împotriva schimbărilor climatice și guvernanța corporativă durabilă.

Ministrul Victor Parlicov va participa cu prezentare la panelul de discuții dedicat transformărilor sectorului energetic, alături de omologii săi din Bulgaria și România.

Anul acesta forumul va aduna 170 de speakeri, lideri, formatori de opinie și experți din domeniul energiei și climei din peste 18 țări, inclusiv mai mulți comisari europeni și reprezentantul special al președintelui SUA pentru climă, fost secretar stat al Statelor Unite, John Kerry.

Forumul Tranziției Verzi 4.0 este un eveniment de amploare care promovează eforturile globale pentru protecția mediului în contextul schimbărilor climatice, dar și progresele comune pe agenda tranziției verzi pentru Europa Centrală și de Est.

Inapoi la arhiva noutaților