Aspectele cooperării dintre Republica Moldova și Forumul Economic Mondial (FEM) au fost discutate de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu directorul executiv al FEM, Philipp Rosler, în cadrul unei întrevederi, care a avut loc în orașul chinez Dalian, unde se desfășoară Reuniunea anuală a Noilor Campioni (Annual Meeting of the New Campions), supranumită și „Davos-ul de vară”, transmite CURENTUL.
În cadrul dialogului au fost abordate problemele legate de relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, implementarea de către țara noastră a obiectivelor asumate în cadrul Acordului de Asociere și celui de Liber Schimb Cuprinzător și Aprofundat, precum și perspectivele dezvoltării acestor relații. A fost abordată și problematica relațiilor comercial-economice cu Federația Rusă, alte state din cadrul CSI sau alte regiuni ale lumii.
Vorbind despre dezvoltarea relațiilor de cooperare cu FEM, vicepremierului Octavian Calmîc a menționat că Republica Moldova este interesată în aprofundarea dialogului bilateral, deoarece platforma Forumului Economic Mondial, care întrunește peste 1000 de companii de top din lume, deschide noi oportunități pentru țara noastră de a stabili parteneriate reciproc avantajoase, realiza strategiile și programele de dezvoltare a economiei naționale.
Ministrul Economiei a mai specificat că un alt subiect de interes în procesul de colaborare bilaterală cu FEM constă în identificarea unor proiecte de consultanță și expertiză din partea Forumului Economic Mondial în crearea parteneriatelor publice private, promovarea diplomației economice, elaborarea strategiilor de dezvoltare sectorială al economiei naționale, precum și alte domenii de interes național.
În context, Philipp Rosler a apreciat decizia autorităților de la Chișinău de a participa la „Davos-ul de vară” din China, care constituie un prim pas spre Forumul principal de la Davos, unde șefii de state, guverne, lideri politici și cei mai influenți oameni de afaceri din lume, într-o serie de conferințe dezbat problemele cheie privind provocările globale. În opinia lui Philipp Rosler, stabilirea unor relații de cooperare dintre FEM și Republica Moldova, va permite țării noastre de a participa la discuții de nivel mondial privind agenda economică globală și regională.
Amintim că Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, participă, în perioada 27 – 29 iunie curent, la Reuniunea anuală a Noilor Campioni (Annual Meeting of the New Campions), supranumită și „Davos-ul de vară”, care are loc în orașul Dalian, Republica Populară Chineză.
Cristina Parfeni