[ X ]
Ministrul de Externe la Washington. Despre ce a vorbit în cadrul Conferinței pentru politici de securitate
11 Mai

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a participat la reuniunea Grupului nucleu al Conferinţei pentru politici de securitate de la München (MSC) care s-a desfăşurat la Washington, SUA, în perioada 8-10 mai, transmite CURENTUL.

Printre participanţii la eveniment au fost, de asemenea, demnitari de stat de rang înalt din mai multe ţări, actuali şi foşti miniştri de externe, persoane cu renume în domeniul diplomaţiei şi relaţiilor internaţionale.

În cadrul discuţiilor au fost abordate chestiuni legate de perspectivele raporturilor transatlantice, rolul SUA şi Rusiei în relaţiile internaționale, evoluţia situaţiei din Europa de est şi din alte zone geografice, impactul politicilor de dezinformare şi influenţă asupra evenimentelor din lume, combaterea terorismului, precum şi alte subiecte de actualitate internaţională.

În intervenţiile sale, şeful diplomaţiei moldoveneşti s-a referit în mod special la evenimentele recente de pe continentul european, pledând, în particular, pentru depăşirea cât mai grabnică a sentimentelor de incertitudine generate îndeosebi de Brexit şi de ciclurile electorale dintr-o serie întreagă de ţări europene care au marcat puternic climatul de securitate şi perspectivele soluţionării problemelor acute cu care se confruntă Europa în ultimul timp.

În acelaşi context, Andrei Galbur a ţinut să menţioneze importanţa politicii Uniunii Europene în cadrul Parteneriatului Estic în ceea ce priveşte menţinerea stabilităţii politice, întărirea securităţii, asigurării proceselor de reforme şi democratizare, creşterii economice şi modernizării societăţilor. El şi-a exprimat speranţa că viitorul Summit al Parteneriatului Estic care va avea loc în noiembrie anul curent, la Bruxelles, va fi unul de succes şi care va deschide noi perspective de cooperare dintre UE şi partenerii săi din est. În aceiaşi ordine de idei, Andrei Galbur s-a pronunţat în favoarea intensificării eforturilor în vederea soluţionării conflictelor prelungite, inclusiv prin generarea unor noi stimulente politice şi economice pentru statele pe teritoriul cărora mai persistă focare de conflict.

Oficialul moldovean a reiterat hotărârea fermă a autorităţilor de la Chişinău de a implementa în deplină măsură agenda de reforme structurale prevăzute de Acordul de asociere cu UE şi înţelegerile convenite cu FMI în vederea asigurării unei dezvoltări social-economice durabile pentru Republica Moldova.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților