Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, se află într-o vizită de lucru în R. Moldova, în contextul sosirii unor ajutoare din partea statului român pentru R. Moldova în lupta cu COVID-19, transmite CURENTUL.
Ministrul Aurescu a discutat cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova, Oleg Țulea. În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Țulea a mulțumit României pentru suportul acordat.
„Apreciem acest ajutor frățesc din partea României, care va fi de mare folos pentru cadrele medicale și pentru cetățenii R. Moldova, pentru a depăși perioada de criză. Mulțumim încă o dată autorităților române pentru tot suportul acordat, inclusiv pentru organizarea coridorului verde pentru repatrierea cetățenilor noștri. Am avut posibilitatea să facem un schimb de opinii pe marginea chestiunilor ce țin de agenda noastră bilaterală. Am afirmat interesul nostru pentru relansarea contactelor dintre Chișinău și București. Am reiterat interesul nostru pentru stabilirea obiectivelor strategice de integrare europeană. Am exprimat gratitudinea pentru sprijinul valoros acordat țării noastre. Am remarcat și importanța consolidării relațiilor noastre comercial-economice. Am subliniat importanța proiectelor din domeniul sănătății, culturii, mediului. Aduc mulțumiri pentru sprijinul menționat”, a spus Oleg Țulea.
La rândul său, ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a punctat că, pe lângă ajutorul venit astăzi în R. Moldova, Guvernul României va mai efectua o donație pentru R. Moldova.
„România este și de această dată alături de Dvs.. Președintele României, Klaus Iohannis și Premierul țării, Ludovic Orban, au decis inițierea acestei misiuni medicale. Este o onoare pentru mine să particip astăzi la această ceremonie de primire a echipei din 52 de persoane, dintre care 41 de medici și asistenți medicali voluntari, civili și militari.
Guvernul României va decide și cuantumul donației care se va efectua pentru R. Moldova. Premierul a menționat despre 500 mii măști, 50 mii combinezoane, medicamentele necesare, dar și alte materiale. Suma vehiculată este de 3,5 mln. euro, dar la sigur vom vedea în urma ședinței Guvernului.
Toate acțiunile sunt o sinceră expresie a faptului că România și R. Moldova au o relație specială. România va sprijini în continuare efortul R. Moldova de integrare europeană. Pentru aceasta e nevoie de reforme și evoluții concrete pe care nu le-am putut vedea în ultimele luni. Poziția României față de R. Moldova rămâne aceeași, este nevoie de intensificarea valorilor necesare, apropierea de UE, principiilor democratice și statul de drept. Orice soluție în dosarul Transnistriei trebuie să respecte integritatea teritorială a R. Moldova în cadrul granițelor recunoscute internațional. Vă asigur că România va continua să suțină îndeplinirea obiectivului fundamental al R. Moldova – integrarea europeană”, a spus Bogdan Aurescu.
Ministrul de Externe al României va avea o discuție și cu Premierul R. Moldova, Ion Chicu.
Cristina Parfeni