[ X ]
Ministrul de externe al Macedoniei de Nord efectuează o vizită de lucru la Chișinău
14 Februarie

Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu va găzdui la Chișinău pe ministrul Afacerilor Externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, care efectuează în perioada 13 – 14 februarie o vizită de lucru în țara noastră în contextul deținerii de către Macedonia de Nord a președinției în exercițiu a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, informează CURENTUL.

Potrivit Biroului de presă al MAEIE, programul vizitei în capitala țării noastre a oficialului nord-macedonean vor mai include întrevederi cu președintele Maia Sandu, speakerul Igor Grosu și vicepremierul în exercițiu pentru reintegrare, Oleg Serebrian.

Discuțiile la MAEIE vor fi axate pe provocările de securitate cu care se confruntă Republica Moldova ca urmare a războiului brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei, procesul de reglementare transnistreană dar și rolul OSCE în consolidarea rezilienței țării noastre.

De asemenea, în cadrul programului de la ministerul de externe va fi semnat Acordul de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Macedonia de Nord în domeniul educației, cercetării și inovării de către ministrul interimar al educației și cercetării, Anatolie Topală și oficialul nord-macedonean.

După întrevederea delegațiilor, miniștrii Nicu Popescu și Bujar Osmani vor susține o conferință de presă.

Inapoi la arhiva noutaților