La sediul Ministerului de Externe, vicepremierul Nicu Popescu a desfășurat o primă întrevedere cu reprezentanții corpului diplomatic acreditat la Chișinău. Cu acest prilej, oficialul moldovean a prezentat diplomaților străini viziunea actualului Guvern privind politica externă și de integrare europeană a Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, ministrul de externe, Nicu Popescu, a accentuat determinarea noului Executiv de a avea o politică externă activă, consecventă și pragmatică, în beneficiul cetățenilor.
„O prioritate distinctă la care s-a referit șeful diplomației a fost asigurarea unui climat internațional și regional favorabil, constructiv și non-conflictual pentru implementarea cu succes a reformelor, combaterea corupției, redresarea economiei și a sferei sociale.
În demersul de politică externă, viceprim-ministrul a subliniat că prioritatea zero o va constitui integrarea în Uniunea Europeană, ministerului revenindu-i autoritatea de coordonare a acestui proces.
În plan bilateral și multilateral, vom intensifica acțiunile noastre diplomatice pentru a consolida parteneriatele existente, a dinamiza activitatea în cadrul organizațiilor internaționale și a dezvolta relații bune cu țările lumii”, se spune în comunicat.
Oficialul a transmis mulțumiri șefilor misiunilor diplomatice pentru asistență consistentă oferită Republicii Moldova în combaterea pandemiei de COVID-19.
Cristina Pendea