O ceremonie militar-protocolară cu ocazia aniversării a 30 de ani de la crearea Armatei Naționale a avut loc astăzi la Chișinău, informează CURENTUL.
La eveniment a participat șeful statului, Maia Sandu, precum și ministrul Apărării, Anatol Nosatîi.
„Pe parcursul celor 30 de ani, instituția a devenit o structură de încredere la nivel național, fiind alături de societate în timpul calamităților și pandemiei. Geniștii militari au salvat sute de vieți, lichidând obiecte explozibile rămase pe teritoriul țării”, a declarat ministrul Apărării.
La fel, Anatol Nosatîi a spus că, ceea ce nu s-a reușit să se realizeze în 30 de ani, se va face în următorii ani. „Suntem o armată mică, dar cu aspirații mari”, a precizat el.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a menționat că Armata Națională și-a scris istoria în pas cu istoria țării. „De rând cu țara a înfruntat greutățile timpurilor și s-a dezvoltat în pofida acestuia”, a spus șeful statului.
În același timp, Sandu a declarat că de la Armata Națională se așteaptă profesionalism și disciplină, corectitudine și devotament față de patrie. „Vă chem să facem echipă comună întru binele țării și al Armatei Naționale. Am toată încrederea că împreună vom reuși”, a conchis Președintele.
Mihaela Conovali