[ X ]
Miniștrii Apărării Republicii Moldova și Lituania au semnat Planul de cooperare bilaterală pentru anul 2022
4 Noiembrie

„Prezența ministrului Arvydas Anušauskas la Chișinău reprezintă mesajul că Lituania este un partener credibil și un susținător ferm al Republicii Moldova în realizarea dezideratului de integrare europeană și de extindere a contribuției în asigurarea păcii și stabilității internaționale”. Declarația a fost făcută astăzi de ministrul Anatolie Nosatîi în timpul vizitei oficiale a omologului său lituanian la Ministerul Apărării, transmite CURENTUL.

În cadrul întrevederii, cei doi miniștri au discutat despre reforma în domeniul apărării și prioritățile de dezvoltare a Armatei Naționale, progresele atinse în realizarea cooperării bilaterale stabilite, precum și despre perspectivele de dezvoltare ale acestui parteneriat în contextul integrării europene.

Agenda discuțiilor a mai cuprins subiecte cu privire la obiectivele prioritare ale conducerii țării ce vizează securitatea și apărarea statului, aspectele politico-militare, participarea la operaţiunile de menţinere a păcii cu mandat internațional, precum și cooperarea militară bilaterală și securitatea regională.

„Cu acest prilej, miniștrii Anatolie Nosatîi și Arvydas Anušauskas au semnat Planul de cooperare bilaterală pentru anul 2022, subliniind importanța dezvoltării sectorului de apărare al Republicii Moldova în corespundere cu standardele democratice, în special în cadrul dialogului constructiv și cooperării prin diferite platforme și inițiative internaționale”, menționează Ministerul Apărării.

De menționat că, ministrul Apărării Naționale al Republicii Lituania, Arvydas Anušauskas, efectuează o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 3-5 noiembrie curent, în conformitate cu Planul de activitate externă a Ministerului Apărării şi Armatei Naţionale pentru anul 2021. Agenda vizitei cuprinde întrevederi de lucru la Parlament, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, precum și cu unii reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în țara noastră.

Republica Moldova și Lituania cooperează în domeniul militar din anul 2000.

Cristina Pendea

DSC_7492 DSC_7376 DSC_7353

Inapoi la arhiva noutaților