[ X ]
Ministra Justiției despre amnistia unor deținuți condamnați pe viață: „Sistemul nu a funcționat eficient”
11 Iunie

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul unei conferințe, a venit cu precizări în privința amnistiei și eliberării mai multor deținuți condamnați pe viață.

„Sistemul nu a funcționat eficient pentru că evaluările riscului de recidivă au fost efectuate formal. Unele din fișele comisiilor speciale din penitenciar au omis aspecte esențiale: istoricul infracțional, impactul asupra victimelor, pericolul social. Ordinul care reglementează promovarea recursurilor a fost aplicat formal sau chiar excesiv. ANP nu a semnalat riscurile combinării mecanismelor favorabile”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.

Ministra Justiției a anunțat că trei funcționari au fost suspendați. Zece (10) angajați ai ANP și șase (6) din Penitenciarul nr. 17 vor fi cercetați disciplinar. Alte 5 persoane, care între timp au părăsit sistemul, ar putea fi cercetați în baza sesizărilor transmise organelor de urmărire penală.

„Am sesizat anterior Procuratura Generală, la fel sesizăm pe anumite aspecte ANI, CSM, organele disciplinare cu privire la avocați, experți judiciari, adică toate instituțiile cu atribuții în investigarea abaterilor profesionale și a potențialei răspunderi penale”, a spus oficiala.

Ea a mai spus că, modificările operate la Legea amnistiei au creat un vulnerabilități în sistemul nostru de justiție penală. Introducerea unor prevederi la legea de bază au permis comutarea prea facilă a pedepsei detențiunii pe viață și eliberarea unor deținuți condamnați pentru infracțiuni extrem de grave, fără a se evalua eficient riscurile. Aceste schimbări, promovate fără o coordonare interinstituțională eficientă și fără filtre reale de responsabilizare, au generat riscuri în aplicarea legii.

La finalul conferinței, ministra Justiţiei a transmis un mesaj tranșant: „Noi știm ce trebuie să facem în continuare: să reparăm erorile, să reformăm sistemul și să redăm cetățenilor încrederea în siguranța publică și sistemul de drept”.

Inapoi la arhiva noutaților