[ X ]
Ministra Justiției a plecat la Bruxelles într-o vizită de lucru de două zile
28 Septembrie

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, se află într-o vizită de lucru de două zile la Bruxelles, unde are planificate mai multe întrevederi și discuții cu oficiali ai instituțiilor europene.

Scopul acesteia este de a informa despre nivelul de realizare a reformei justiției și a măsurilor care revin sectorului justiției din cele nouă condiții din Opinia Comisiei Europene, în contextul Raportului de extindere a Comisiei din toamna acestui an.

Pe parcursul zilei de ieri, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru s-a întâlnit cu Comisarul European pentru Justiție, Didier Reynders, și Directorul-General al Direcției Generale Justiție și Consumatori a Comisiei Europene, Ana Gallego Torres. Discuțiile s-au axat pe evoluția implementării proceselor pre-vetting și vetting, formarea Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor, eforturile în realizarea măsurilor anticorupție și consolidarea capacităților instituțiilor responsabile de combaterea corupției, nivelul de realizare a acțiunilor planului de deoligarhizare, precum și provocările întâmpinate.

În cadrul întrevederii, Veronica Mihailov-Moraru a exprimat interesul autorităților de la Chișinău pentru a adera la Programele Europene: JUST – pentru Justiție, și CERV – Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori. De asemenea, ministra a discutat cu oficialii europeni despre noi instrumente și posibilități de cooperare și asistență în procesul de armonizare a legislației în domeniul justiției, deja în calitate de stat candidat. În acest sens, a fost abordat subiectul privind perspectiva includerii Republicii Moldova în cadrul Rapoartelor UE cu privire la statul de drept.

La fel despre evoluțiile setate pe segmentul justiției, ministra Mihailov-Moraru a comunicat cu Directorul General pentru Politica de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Gert-Jan Koopman. Au fost trecute în revistă detalii despre fiecare etapă de realizare a condiționalităților UE și angajamentelor Republicii Moldova de reformă în domeniul justiției, precum și prioritățile imediate ce urmează a fi realizate în asigurarea ireversibilității reformelor.

Ministra Veronica Mihailov-Moraru a avut o întrevedere și cu Ramona Strugariu, Vicepreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere RM-UE, și Dragoș Tudorache, Raportor pentru Republica Moldova în cadrul Parlamentului European. Deputații europeni și-au reafirmat sprijinul pentru reformele care sunt promovate și au îndemnat Guvernul Republicii Moldova să asigure un ritm ferm al acestor procese. Ministra Justiției a mai discutat cu oficialii europeni despre acțiunile care necesită o abordare prioritară și realizarea cărora sunt, inclusiv, în atenția Parlamentului European.

Inapoi la arhiva noutaților