[ X ]
Ministerul Justiției susține eforturile MAI pentru combaterea traficului de ființe umane
3 Iunie

Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a participat la conferința reprezentanților instituțiilor de aplicare a legii, pentru consolidarea eforturilor de luptă împotriva traficului de ființe umane. Au fost analizate contribuțiile acestora și acțiunile necesare în privința resocializării victimelor și condamnării infractorilor, transmite CURENTUL.

Participanții la întrunire au discutat despre pilonii ce se află la baza strategiei de combatere: prevenire, investigare, identificarea victimelor și reintegrarea lor. În acest context, a fost subliniată importanța relațiilor dintre instituțiile de drept responsabile și societatea civilă, pentru rezultate mai bune la etapa de prevenire.

Au fost prezentate cifrele reflectate în ultimele analize ale Centrului de Combatere a Traficului de Persoane, și reiterată importanța Procuraturii specializate pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauzelor Speciale (PCCOCS). Reprezentanții acestor instituții au efectuat o sinteză a dificultăților ce le întâmpină pentru contracararea fenomenului, inclusiv necesitatea armonizării legislației. Totodată, au avut loc discuții despre monitorizarea și implementarea recomandărilor propuse de experții internaționali, potrivit rapoartelor efectuate în ultimii ani.

În acest sens, Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege ca rezultat a unui amplu proces de examinare a legislației din domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane. Au fost depistate lacunele referitor la definirea termenilor specifici din legislația de specialitate, atribuțiile ce le au autoritățile publice centrale pentru asigurarea asistenței și protecției victimelor traficului de ființe umane, dar și necesitatea stabilirii unor prevederi ce vor facilita activitatea acestor autorități. Momentan acest document este în proces de coordonare și avizare cu instituțiile de resort.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților