Cetățenii sunt îndemnați să prezinte sugestii, opinii, obiecții de rigoare pentru dezvoltarea și perfecționarea Registrului de stat al actelor juridice al Republicii Moldova (www.legis.md), transmite CURENTUL.
Informația urmează a fi prezentată Centrului de Informații Juridice (CIJ) până pe 1 februarie 2017, pe suport de hârtie sau expediată în format electronic (e-mail:cij@justice.gov.md).
Amintim că, platforma on-line www.legis.md a fost lansată pe 16 septembrie 2015 și deține în prezent peste 71 mii de acte. Aceasta este predecesoarea site-ului www.lex.justice.md, apărut în 2007, și vine să îmbunătățească e-platforma actelor legislative.
CIJ-ul este o instituție de stat, nonprofit, subordonată Ministerului Justiţiei, creată cu scopul acumulării, păstrării, sistematizării şi difuzării automatizate a actelor juridice, dar şi pentru gestionarea sistemului interstatal de schimb al informației de profil.
Cristina Pendea