Ministerul Justiției a organizat astăzi prima reuniune a Grupului de lucru anticorupție, format din reprezentanții instituțiilor de drept din Republica Moldova și partenerii de dezvoltare. În cadrul ședinței, au fost prezentate prioritățile și necesitățile privind reforma justiției și combaterea corupției, precum și posibilitățile donatorilor de a susține țara noastră în acest sens, transmite CURENTUL.
Prezent la eveniment, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a apreciat deschiderea din partea comunității internaționale și dorința instituțiilor de drept din Republica Moldova de a se implica în reformarea sistemului de justiție și în lupta împotriva corupției – prioritatea numărul unu pentru noi. „Menționez că toate lucrurile pe care ni le-am propus trebuie realizate cât mai corect și în termenii stabiliți. Și aici mă refer la reforma „pre-vettingului”, care este în desfășurare și în urma căreia organele de autoadministrare a judecătorilor și procurorilor vor fi constituite din persoane integre și corecte, reforma Curții Supreme de Justiție, reforma „vettingului” – evaluarea externă extraordinară a tuturor judecătorilor și procurorilor”, a spus Sergiu Litvinenco.
Totodată, ministrul Justiției a subliniat că Republica Moldova are nevoie de suport pentru a descoperi hoțiile care au avut loc până în prezent și pentru a aduce acasă banii furați de la cetățenii noștri. „Avem nevoie de o mai bună cooperare cu instituțiile de drept din alte state, pentru a facilita extrădările celor care au fugit de justiție în străinătate, avem nevoie de o cooperare mai bună în ceea ce privește schimbul de informații între state, identificarea și recuperarea activelor și bunurilor ascunse peste hotare de către hoți și corupți. Urmează să sistematizăm toate prioritățile și necesitățile pe care le avem în acest moment, astfel încât să avem mai multă claritate unde și de ce fel de suport avem nevoie din partea donatorilor”, a menționat ministrul Litvinenco.
La final, ministrul Justiției a mulțumit partenerilor de dezvoltare, care au înțeles dificultatea în care se află Republica Moldova și susțin reforma justiției și combaterea corupției, un deziderat și mai mare în condițiile care urmărim integrarea în Uniunea Europeană. În mod special, Sergiu Litvinenco a apreciat suportul oferit de România și Marea Britanie, care s-au angajat să coordoneze activitatea acestui Grup de lucru și să faciliteze comunicarea dintre partenerii de dezvoltare și instituțiile de drept din țara noastră și din alte state.
Grupul de lucru anticorupție a fost creat în cadrul conferinței donatorilor de la Berlin, care a avut loc la începutul lunii aprilie.