Ministerul Justiției a lansat proiectul „Decizii transparente în executarea pedepselor penale”. Acesta va fi implementat în Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP) și Inspectoratul Național de Probațiune (INP) și are ca scop ridicarea nivelului securității în societate, protecția populației de fapte infracționale fiind o responsabilitate a autorităților publice, transmite CURENTUL.
În cadrul proiectului urmează a fi definitivat instrumentul de evaluare a riscului de recidivă, ce constituie un sistem complex în baza căruia vor fi evaluate persoanele condamnate la pedepse privative şi non-privative de libertate (deținuții și subiecții probațiunii). Acest instrument include teste psihologice și întrebări formulate conform unei metodologii specifice pentru evaluarea complexă a personalității și comportamentului persoanelor condamnate, din perspectiva riscului săvârșirii unor noi infracțiuni. Evaluarea reprezintă un proces continuu și dinamic, ce include colectarea și analiza informaţiilor pentru determinarea nivelului și tipului de risc prezentat de o persoană, precum și capacitatea, motivaţia acesteia pentru schimbare. Recent, a fost elaborat un instrument similar ce vizează adulții, însă acesta urmează a fi definitivat, iar pentru minori va fi creat unul nou.
Proiectul include instruirea a 120 de angajați ai DIP și INP, în domeniul aplicării instrumentului de evaluare a riscului de recidivă. De asemenea, 20 de psihologi vor beneficia de instruire în elaborarea programelor orientate spre reducerea riscului de recidivă a infracțiunilor cu caracter sexual. Un alt obiectiv al proiectului constă în oferirea suportului metodic personalului DIP și INP, dezvoltarea capacitaților acestuia în vederea respectării drepturilor categoriilor vulnerabile de deținuți și a subiecților probațiunii. Astfel, angajații vor fi calificați să efectueze prognoze referitor la comportamentul persoanelor condamnate și în funcție de rezultatele obținute vor putea să adapteze programele necesare, astfel încât aceștia să adopte un stil de viață pro-social.
Prin implementarea instrumentului de evaluare a riscului de recidivă se va contribui la respectarea drepturilor celor aflați în detenție sau la evidența probațiunii, aplicându-se un sistem modern de executare a pedepselor, bazat pe abordări noi în domeniu. În același timp, se va contribui la reintegrarea în viața socială a persoanelor, considerate infractori și excluse din viața comunității.
Proiectul va dura 6 luni și are un buget de 250 mii lei, fiind implementat de Ministerul Justiției în parteneriat cu Institutul de Reforme Penale, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.
Cristina Parfeni