Ministerul Finanțelor va aloca mijloace financiare în sumă de 5,4897 milioane lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale ca urmare a ploilor torențiale ce au avut loc pe teritoriul Republicii Moldova în ultima perioadă, transmite CURENTUL.
Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, mijloacele financiare respective se alocă pentru 9 autorități publice locale în special pentru restabilirea drumurilor comunale deteriorate, reparația acoperișurilor la grădinițe de copii, precum și acordarea despăgubirilor proprietarilor gospodăriilor individuale.
Menționăm că, conform Legii bugetului de stat pentru anul 2020, pentru Fondul de intervenție al Guvernului sunt preconizate 490,0 milioane lei din care la situația de 20 iulie curent sunt repartizate 23,8 milioane lei.
Cristina Pendea