[ X ]
Ministerul Economiei și Infrastructurii pregătește un set de măsuri economice anticriză
27 Martie

Propunerile asociațiilor de business din Republica Moldova pentru diminuarea impactului crizei generate de pandemia de COVID-19 au fost discutate, în cadrul unei videoconferințe organizate cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Serghei Railean, transmite CURENTUL.

În cadrul conferinței, ministrul Economiei a spus că instituția pregătește un set de măsuri anticriză pentru diminuarea impactului negativ al pandemiei asupra economiei naționale. Acesta a fost elaborat ținând cont de acțiunile implementate în țările europene afectate de criza pandemică precum și de propunerile parvenite de la antreprenorii din țară.

„Am colectat toate problemele și propunerile venite de la antreprenori în adresa Ministerului și Consiliului Economic de pe lângă Prim-Ministru și în continuare suntem deschiși pentru o comunicare directă cu asociațiile de business pentru a le prioretiza pe termen scurt, mediu și lung. Va urma și un exercițiu de analiză cu colegii de la alte instituții publice pentru a evalua fezabilitatea implementării din surse bugetare și de stabilire a proiecțiunilor de atragere a asistenței externe în acest scop.

Deja am început discuțiile cu donatorii și partenerii externi pentru a vedea oportunitățile de acoperite financiară atât în limita pachetului de asistență pentru țară sau a unor fonduri regionale și internaționale dedicate luptei cu pandemia și recensiunea economică. Vom acționa în comun cu toate instituțiile responsabile și vom propune variata finală pentru examinare în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale”, a spus Serghei Railean.

În context, asociațiile au evocat problemele majore cu care se confruntă mediul de afaceri și au solicitat intervenția Ministerului Economiei și Infrastructurii pe un spectru larg de subiecte ce vizează situația de șomaj tehnic, monitorizarea prețurilor, asigurarea lichidităților întreprinderilor, asigurarea importului de materie primă, funcționalitatea unor entități de importanță vitală și de prestare a serviciilor publice. Totodată, au fost abordate și unele acțiuni pentru perioada post-criză.

La videoconferință au participat asociații de afaceri din sectorul turismului și HoReCa, a IMM-urilor, precum Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR), Asociația Patronală din Industria Ușoară (APIUS), Asociația Investitorilor Străini (FIA), Asociația Businessului European (EBA), Asociația Patronală a Industriei Turismului, Asociația Națională a Agențiilor de Turism, Camera de Comerț Americană, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova ș.a.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților