Președintele Parlamentului, Andrian Candu, vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), a anunțat că a fost identificată candidatura pentru funcția de ministru al Apărării. Declarația a fost făcută astăzi după ședința Biroului Permanent al PDM, informează CURENTUL.
Andrian Candu a declarat că subiectul încă se discută în cadrul Biroului permanent.
„Mai multe candidaturi se discută și chiar este identificată persona care merită și care va fi propusă la funcția de Ministru al Apărării. Cine va fi această persoană – vom anunța în timpul cel mai apropiat, la timpul potrivit”, a conchis Candu.
CURENTUL amintește: În prezent, funcția de ministru al Apărării este exercitată de vice-ministrul Gheorghe Galbura.
Andriana Cheptine