[ X ]
Ministerul Apărării pune în aplicare prevederile Rezoluţiei 1325
29 Martie

Secretarul General de Stat al Ministerului Apărării, Radu Burduja, şi reprezentanta interimară de ţară a UN Women, Asya Varbanova, au discutat astăzi, la Centrul de Cultură şi Istorie Militară, modalităţi de punere în aplicare  în cadrul instituţiei de apărare a prevederilor Programului naţional de implementare a Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind Femeile, Pacea şi Securitatea pentru anii 2018-2021 şi a Planului de acţiuni cu privire la punerea în aplicare a acestuia, transmite CURENTUL.

Radu Burduja a specificat, în cadrul întâlnirii, că ministerul Apărării a desfăşurat o serie de activităţi pentru realizarea obiectivelor stipulate în Rezoluţie printre care admiterea la studii în Academia Militară, participarea  în operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii şi promovarea la funcţii de conducere a femeilor.

Secretarul General de Stat a adăugat că instituţia este deschisă pentru punerea în aplicare a programului naţional şi va depune efort pentru avansare în acest domeniu, astfel încât să fie create condiţii egale pentru femei şi bărbaţi.

De notat că Programul  naţional de implementare a Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind Femeile, Pacea şi Securitatea pentru anii 2018-2021 şi Planul de acţiuni cu privire la punerea în aplicare a acestuia, aprobat prin hotărârea de guvern în luna martie curent, are ca obiectiv eliminarea obstacolelor instituţionale sau atitudinilor publice care împiedică participarea egală a bărbaţilor şi a femeilor în sectorul de securitate şi apărare.

Proiectul a fost elaborat de către un grup de lucru format prin Dispoziţia Guvernului nr.54-d din 29 mai 2017, sub conducerea Viceprim-ministrului responsabil de realizarea politicilor pentru reintegrarea ţării şi în cadrul unui exerciţiu amplu cu participarea factorilor de decizie din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Ministerului Justiţiei, Centrului Naţional Anticorupţie, Serviciului Vamal, Serviciului de Informaţii şi Securitate, precum şi cu suportul consistent oferit de Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova, Institutul pentru Securitate Incluzivă din Washington DC (SUA), Reprezentanţa UN Women în Moldova şi Guvernul Suediei.

Rezoluţia 1325 privind Femeile, Pacea şi Securitatea a fost adoptată unanim la 31 octombrie2000 şi este primul document-cadru internaţional care evidenţiază impactul conflictelor asupra femeilor, recunoscând rolul important al acestora în instaurarea păcii şi asigurarea securităţii. Rezoluţia are un caracter obligatoriu pentru toate statele membre ale ONU, fără necesitatea de a fi ratificată suplimentar.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților