Militarii celui de-al cincilea contingent al Armatei Naţionale, revenit recent din operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo, au fost decoraţi astăzi cu diplome ale Guvernului şi medalii în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Ministerul Apărării, transmite CURENTUL.
Prezent la eveniment, ministrul Apărării Anatol Şalaru a menţionat că timp de şase luni de aflare în Kosovo, cei 40 de militari moldoveni au demonstrat că sunt pregătiţi, devotaţi profesiei şi interoperabili cu celelalte contingente participante.
„Odată ajunşi în Kosovo, v-aţi asumat responsabilitatea de a executa în mod impecabil misiuni stabilite de comandamentul KFOR. Mă bucur că acest obiectiv a fost realizat cu succes. O spun militarii din alte ţări, care au doar cuvinte de laudă cu privire la prestaţia dumneavoastră în cadrul misiunii”, a spus ministrul Apărării.
La rândul său, comandantul contingentului KFOR-V, locotenent-colonelul Adrian Efros, a declarat că a fost o onoare pentru el să reprezinte, alături de colegii săi, Republica Moldova într-o misiune cu mandat internaţional, iar experienţa învăţată acolo, în Kosovo, a fost foarte utilă pentru fiecare dintre ofiţerii şi subofiţerii moldoveni din cadrul contingentului.
De menţionat că cel de-al cincilea contingent al Armatei Naţionale a plecat în Kosovo în luna iunie curent. Cei 40 de militari profesionişti, dintre care şapte genişti şi un pluton de 33 de militari, au executat misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare, dar şi misiuni de geniu.
Aceştia au fost dislocaţi în baza multinaţională Camp Vilaggio Italia, din localitatea Pech, şi au activat în cadrul Grupării de Forțe Multinaționale MNBG-W (Multinational Battle Group — West), alături de militari din Italia, Slovenia şi Austria.
Cristina Parfeni