Volumul de mijloace financiare pentru consumabilele costisitoare achitate suplimentar cazului tratat în spitale prin sistemul de clasificare în grupe de diagnostic (DRG) s-a dublat în 2021 comparativ cu anul precedent și a depășit cifra de 44 de milioane de lei. Banii au fost alocați din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM), transmite CURENTUL.
Consumabilele costisitoare sunt în mare parte dispozitive medicale de ultimă generație utilizate în cadrul unor intervenții chirurgicale complexe pentru restabilirea funcțiilor diferitor organe și membre: inimă, rinichi, ureche, ochi, umăr, coloană vertebrală, mână, picior etc.
Cel mai scump consumabil, acoperit anul trecut în premieră de asigurarea medicală obligatorie, a fost proteza valvulară aortică transcateter, implantată la inimă, care a costat în medie 425 de mii de lei. Astfel, 20 de persoane asigurate au primit o nouă șansă la viață, beneficiind de proteze cardiace în valoare totală de aproape 8 milioane 500 de mii de lei.
Un alt consumabil costisitor este implantul cohlear, dispozitiv care permite procesarea sunetului și vorbirii pentru persoanele cu pierdere severă a auzului și care, începând cu anul trecut, este acoperit de asigurarea medicală obligatorie și pentru adulți. Costul unui asemenea aparat depășește 347 de mii de lei, iar în 2021 din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală au fost finanțate 19 astfel de implanturi la copii și adulți.
Totodată, peste 3 milioane 415 mii de lei au fost alocați pentru 34 de defibrilatoare cardiace implantabile, care monitorizează în mod continuu ritmul inimii și generează diferite tipuri de tratamente electrice atunci când se atestă bătăi cardiace neregulate.
Alte consumabile costisitoare utilizate frecvent în spitale pe parcursul anului trecut și finanțate din fondurile AOAM sunt cele pentru tratarea anumitor probleme oculare, pentru corecția anatomică a coloanei vertebrale și cutiei toracice la copii, dispozitivele folosite în tratamentul accidentului vascular cerebral ischemic acut, protezele de umăr, aparatele implantate în cazul bolilor cronice renale etc.
De intervenţii chirurgicale cu utilizarea consumabilelor costisitoare beneficiază gratuit toate persoanele asigurate care au indicaţii medicale.