Mii de șoferi sancționați pentru abateri rutiere, în doar două zile
2 Februarie

În weekend, polițiștii au constatat peste 4 470 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere. Cele mai frecvente abateri au vizat depășirea limitei de viteză, nerespectarea indicatoarelor rutiere și a semnalelor de interzicere ale semafoarelor, oprirea în locuri nepermise, precum și necuplarea centurii de siguranță și utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii.

De asemenea, zeci de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind depistați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, iar alții au fost sancționați pentru lipsa reviziei tehnice sau a poliței de asigurare obligatorie. Au fost documentate și cazuri de neacordare a priorității legale pietonilor, precum și de conducere a vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

Totodată, în aceeași perioadă, polițiștii au intervenit în 1 685 de cazuri, ca urmare a solicitărilor recepționate prin Serviciul Unic 112.

Inapoi la arhiva noutaților