În cadrul vizitei la Vilnius, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu președinta Seimas-ului Lituaniei, Viktorija Čmilytė-Nielsen.
Oficialii au discutat despre agenda de reforme pe care o implementează autoritățile de la Chișinău pentru a moderniza Republica Moldova, progresul în domeniul integrării europene, precum și pașii pe care îi întreprindem pentru a depăși provocările existente.
„Am mulțumit președintei Seimas-ului și liderilor Comitetelor parlamentare pentru că susțin Republica Moldova în procesul de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Președinta Seimas-ului Lituaniei, a salutat progresele obținute de către Republica Moldova și a reiterat sprijinul Lituaniei pentru parcursul european al țării noastre.
Prezenți la întâlnire, președinții Comitetelor parlamentare pentru afaceri externe și economie, Žygimantas Pavilionis și Kazys Starkevičius, au menționat că sunt disponibili să colaboreze pe cât se poate de intens cu legislativul de la Chișinău.
Mă bucură faptul că, parlamentul Republicii Moldova are o bună cooperare cu legislativul lituanian și organizează reuniuni regulate la Vilnius și Chișinău. Diplomația parlamentară activă are un rol important în promovarea relațiilor de prietenie dintre Republica Moldova și Lituania.” – a declarat oficialul moldovean.