Mihai Ghimpu, candidatul la funcția de Președinte al RM din partea Partidului Liberal (PL) din Republica Moldova, a mulțumit celor care l-au susținut în cadrul alegerilor prezidențiale, informează CURENTUL.
„Mulțumesc tuturor cetățenilor care au susținut Unirea, celor care au crezut în mine de la bun început. În pofida rezultatelor finale, eu vreau să menționez că programul pe care l-am oferit noi, liberalii, a fost unul dintre cele mai bune pentru cetățenii Republicii Moldova, care s-a discutat la Chișinău, apoi și la București, și sunt sigur că și în alte capitale”, a declarat Ghimpu.
Politicianul a accentuat că Unirea dintre Republica Moldova și România este inevitabilă. „Cetățenii Republicii Moldova trebuie să realizeze că Unirea este inevitabilă pentru țara noastră. Noi am propus cel mai bun program în această campanie pentru o viață mai bună atît pentru copii, cît și pentru părinți. Speranța în care au crezut cetățenii Republicii Moldova astăzi nu o să vină, din păcate. Eu spun adevărul, speranța la care vă așteptați, nu o să vină, ea era să se producă numai dacă ați fi votat Partidul Liberal”, a mai adăugat el.
Anastasia Borta