[ X ]
Mihai Ghimpu: Noi am fost și suntem anti-politica Federației Ruse
15 Iunie

Partidul Liberal (PL) va susține proiectul de lege al democraților pentru securizarea spațiului informațional al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de liderul PL, Mihai Ghimpu, informează CURENTUL.

Mihai Ghimpu a declarat că inițiativă aceasta anterior a fost promovată de liberali.

„Îmi amintesc că, a fost inițiativa noastră, iar apoi s-a renunțat, erau multe probleme, acum a apărut din nou. Eu sunt cu ambele mâini să votăm tot ceea ce ține de politica Federației Ruse. Eu sper să-l îmbunătățim, fiindcă propaganda nu are loc doar prin știri și trebuie să abordăm complex – așa cum a luat-o Ucraina. Avem exemplu clar. Cu rușii nu trebuie să te joci de-a jumătatea. Sigur că da – vom susține! Noi ne vom face datoria, așa cum trebuie să o facem. Noi am fost și suntem anti-politica FR. Pe noi nu ne interesează jocurile și ale cui sunt, ne interesează subiectul, tema”, a precizat Ghimpu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților