[ X ]
Mihai Ghimpu, despre plecarea celor doi deputați: „Știam despre aceasta de mai mult timp”
6 Aprilie

Președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, susține că știa, de mai mult timp, că Vladimir Cernat și Artur Gutium vor părăsi fracțiunea parlamentară a formațiunii. Despre aceasta a anunțat în cadrul unor declarații de presă, informează CURENTUL.

Mihai Ghimpu a declarat că majoritatea cetățenilor nici nu-i cunosc pe acești doi deputați.

„Dacă dlor consideră că mai bine o să fie apreciați ca deputați trădători, decât deputați PL – e treaba lor. Este o vorbă: dacă îi dai omului ceea ce el nu merită, el crede că merită mai mult. Prezența lor, dacă ați observat, de jure – au fost, de facto – nu. Cred că lumea nici nu-i cunoaște. Eu știam despre aceasta de mai mult timp. Folos mare nu am avut din partea lor, dar e un exemplu prost pentru cetățeni”, a punctat liberalul.

Întrebat dacă deputații ar fi pentru votul uninominal, Mihai Ghimpu a menționat că timpul o să arate. „Este ceva ascuns. Este clar că, ei au făcut acest pas la propunerea cuiva. Timpul o să arate. Nu vreau să spun, pentru că nu sunt sigur, dar sunt două variante”, a mai spus Ghimpu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților