Analistul politic Mihai Cernencu a făcut o retrospectivă a anului.
„Anul 2017 este un an controversat pentru că am avut mai multe evenimente care nu au fost primite de societate univoc. Spre exemplu trecerea la noul sistem electoral, sau reforma administrației publice centrale, sau realizarea Planului de Acțiuni R. Moldova – UE, relațiile dintre R. Moldova și Federația Rusă au cunoscut mai multe tensiuni, inclusiv expulzarea diplomaților. Am avut intrarea în funcție a lui Igor Dodon, vizitele sale – prima efectuată la Moscova în 2017 și ultima vizită efectuată tot la Moscova, în total 7-8 vizite. În general, dacă să-l caracterizăm, anul 2017 a decurs ca un an încă nu pre-electoral, dar aproape pre-electoral, cu toată că de acum unele partide politice își fac campania electorală, dar toți stau în așteptare ce va urma. Vom vedea care va fi deznodământul așa-numitei „contradicții” între PDM și PSRM, pentru că în fața ochilor lumii parcă sunt în contradicție, dar au votat împreună unele legi. Am trăit și acele lucruri pe care nu ni le puteam imagina, când Președintele a fost temporar scutit de dreptul de a vota pentru că nu dorea să promulge niște legi și atunci Președintele Parlamentului a făcut acest lucru. De altfel, în 2017 a fost și înțelegerea dintre partidul de guvernare și celelalte partide din Parlament, cu excepția PSRM, vizavi de art. 13. Acest articol este un mare „debilism”, care a fost introdus în 1994 de către agrareni, care nu mai sunt la guvernare, dar și până astăzi li se simte prezența prin art. 13 și nu numai. Lucrurile acestea au fost evidente”, a spus Mihai Cernencu.
De asemenea, analistul a precizat și situația actuală a Transnistriei, a noului partid unionist format, opoziției și societății civile.
„S-au îmbunătățit relațiile cu raioanele de est ale RM și chiar au fost semnate niște documente, cred că importante, și analiștii politici încearcă să ghicească care a fost cauza că până acum ani la rând nu s-a semnat și uite acum dintr-o dată au mers la semnare, chiar dacă relațiile dintre Federația Rusă și R. Moldova nu sunt cele mai excelente. Pe de altă parte, opoziția este fărâmițată și am văzut și un partid unionist pe față, pe care l-a creat domnul Șalaru și care vrea să-și vadă prezența cam pretutindeni, luându-l în calitate de Președinte de Onoare pe fostul Președinte al României, Traian Băsescu. Avem o situația foarte controversată și conflicte pe mai multe paliere în societatea noastră. Pe de o parte, partidul de guvernământ și partidele de opoziție, pe de altă parte – conflicte între organizațiile non-guvernamentale create de către cei de la guvernare, drept contrapondere celor care sunt adevărate ONG-uri. Societatea civilă s-a manifestat mai puțin”, a spus Mihai Cernencu.
În context, Mihai Cernencu a apreciat și situația cu interzicerea propagandei ruse. „Am trăit și sub acel efect al reformării Codului Audiovizualului. Vom vedea cum va lupta PDM cu propaganda rusă, dar văd că se fac anumite încercări să fie într-un anumit mod contracarată. Am văzut că cei din Găgăuzia și Taraclia au spus că ei nu sunt de acord și nu vor accepta acest lucru, ca emisiunile analitice și informative din Federația Rusă care, de fapt, alimentează separatismul și alimentează românofobia și tot ce este legat cu Uniunea Europeană, să nu fie interzise. Vom vedea cum va fi această schimbare”, a mai punctat analistul.
Mihai Cernencu a evidențiat și situația Partidului Liberal. „În definitiv, am văzut cum Partidul Liberal, încetul cu încetul, a fost scos de la guvernare. Mai mult ca atât, primarul a fost arestat și își așteaptă sentința, ministrul Chirinciuc – arestat și eliberat. Am văzut că președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu vorbește cu Dumnezeu o dată în săptămână. Am fost martorii unei schimbări de fațadă, în esență a rămas același lucru”, a spus Mihai Cernencu.
După părerea analistului, un lucru apreciabil a fost ideea de introducere în Constituția țării a noțiunii „vector european – principal pentru dezvoltarea țării”.
„Majoritatea guvernamentală este în stare să adopte chiar și schimbarea în Constituție, unde va apărea noțiunea că vectorul principal al dezvoltării R. Moldova este spre Uniunea Europeană. Este un lucru bun care îl pot aprecia. Altceva este că trebuie nu numai să facem declarații și să schimbăm în Constituție, dar să îndeplinim Acordul de Asociere, care, de fapt, este matricea pe care ar putea să se dezvolte R. Moldova pe viitor. Unica șansă și unica posibilitate de a se dezvolta Moldova este calea europeană, în esență, realizarea celor prevederi mot-a-mot, așa cum sunt înscrise în Acordul de Asociere”, afirmă el.
Analistul spune că remanierile la Guvern au fost ciudate. „Acele remanieri, care încununează opera de schimbare la Guvern, mi se par foarte ciudate. Domnul Calmâc, care a fost ministrul Economiei și care a negociat, de fapt, Acordul de Asociere și care nu poate fi învinuit de faptul că nu a realizat nimic, să fie schimbat cu fostul prim-ministru Gaburici, care, în opinia mea și nu numai, este o persoană care a făcut mai multe lucruri dubioase. Remanierea legată de Iurie Leancă este binevenită, pentru că astăzi relațiile cu UE pot fi îmbunătățite doar prin relații personale pe care le au cei din Guvern, el fiind viceprim-ministru responsabil de Acordul de Asociere și de relațiile cu UE. Cred că locul lui ar fi acolo. Din punctul acesta de vedere, remanierea ce ține de Iurie Leancă mi se pare binevenită și ea trebuia să fi fost făcută mai demult. În rest, venirea lui Gaburici cred că va știrbi și mai mult din imaginea Guvernului pentru că nici pe departe nu este persoana care, în condițiile actuale ale R. Moldova, ar fi cea mai indicată la această funcție, cu atât mai mult că avem atâtea restanțe la Acordul de Asociere”, a spus Mihai Cernencu.
Analistul spune că problemele din ultimii ani se vor transfera și în anul 2018. „Anul 2017 a fost sub drapelul contradicțiilor, nu s-au realizat multe lucruri. Pe domeniul justiției nu am atins acei parametri necesari, nu am reformat justiția la justa valoare ca să avem într-adevăr o justiție corectă în RM. Nu au fost trași la răspundere cei care au furat miliardul și vedem că justiția bate pasul pe loc. Problemele cardinale pe care le-am moștenit din 2016, cu părere de rău, le avem în 2017. Anul 2017 mari realizări nu a adus – a fost o continuare a anilor precedenți și situaţia respectivă va continua și în 2018, furnizând, probabil, și temele campaniei electorale din 2018”, a punctat Mihai Cernencu.
Cristina Parfeni