În cadrul ședinței Consiliului de administrare a bugetului pentru implementarea Programului „Promovarea Exportului”, precum și celui de Coordonare a activității Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), a fost examinată activitatea instituției în anul 2016 și aprobat Planul de acțiuni pentru anul curent, transmite CURENTUL.
Analizând activitatea MIEPO pe parcursul anului trecut, viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, a menționat că instituția, în lipsa unei finanțări suficiente pe parcursul a mai multor luni, din cauza neadoptării bugetului de stat, în linii generale, a reușit să contribuie la diversificarea piețelor, creșterea exporturilor şi dezvoltarea proiectelor investiționale pe teritoriul țării, în conformitate cu prioritățile Ministerului Economiei.
Potrivit datelor prezentate de directorul MIEPO, Vitalie Zaharia, pe parcursul anului trecut instituția a facilitat semnarea a 91 contracte de export, a organizat, finanțat și participat la 22 expoziții și târguri internaționale, 23 misiuni de afaceri a companiilor străine în Republica Moldova, 8 misiuni de afaceri în țară și peste hotare, etc.
În cadrul ședinței membrii Consiliului au aprobat Planul de acțiuni pentru anul 2017 al MIEPO, care stipulează că pe parcursul acestui an instituția urmează să întreprindă acțiuni de atragere a investițiilor prin Organizarea săptămânii investiționale „Moldova Business Week 2017”; identificarea și atragerea potențialilor investitori în sectoarele strategice, inclusiv textile, sectorul agroalimentar, IT, automotive, etc.
O altă direcție prioritară pentru MIEPO în 2017 este promovarea oportunităților investiționale a Republicii Moldova la cel puțin 20 forumuri investiționale organizate în țară și circa 10 state externe (România, Germania, Italia, Rusia, România, Georgia, Azerbaidjan, Belarus, Ucraina, Kazahstan), planificate cu partenerii de dezvoltare și asociațiile sectoriale, precum și forumuri de afaceri în cadrul Comisiilor interguvernamentale bilaterale.
La compartimentul acțiunilor legate de promovarea exporturilor, MIEPO urmează să elaboreze un program consistent de evenimente dedicate promovării producătorilor autohtoni, fiind compus din 19 expoziții și târguri internaționale în 14 state (Rusia, România, Germania, Egipt, Polonia, Cehia, Japonia, Singapore, Statele Unite, China, Belarus, Marea Britanie, Kazahstan, India), preponderent cu standuri de țară și participarea în mediu a câte 10 companii autohtone per eveniment.
Cristina Parfeni