„Obiectivul vizitei noastre la Chișinău este pentru a ne exprima sprijinul politic puternic pentru noua orientare a Republicii Moldova și a reformelor ambițioase care au fost asumate”. Declarația aparține directorului pentru Rusia, Parteneriatul estic, Asia Centrală, cooperare regională și OSCE a Serviciului European de Acțiune Externă, Michael Siebert, informează CURENTUL.
La rândul său, viceprim-ministrul, ministru Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unor declarații de presă, a spus: „În următoarele luni vom avea mai multe acțiuni cu Uniunea Europeană: vom intensifica dialogul politic, este vizita de astăzi, iar pe parcursul toamnei a acestui an vom avea și o vizită la Bruxelles a doamnei Prim-ministru”.
La fel, Popescu a susținut că astăzi a discutat despre intensificarea dialogului cu Uniunea Europeană în sectoare cheie: justiție, securitate, energie, inclusiv – în domeniul securității cibernetice.
Directorul pentru Rusia, Parteneriatul estic, Asia Centrală, cooperare regională și OSCE a Serviciului European de Acțiune Externă, Michael Siebert, a comunicat: „Este o plăcere pentru mine să mă aflu aici. Este prima mea vizită la Chișinău în actuala mea postură. Avem un program foarte încărcat la Chișinău. Deja, ne-am întâlnit cu doamna Președinte, ne vom întâlni cu Speakerul Parlamentului, cu câțiva miniștri și cu reprezentanții societății civile”.
Michael Siebert a mai adăugat: „Obiectivul vizitei noastre la Chișinău este pentru a ne exprima sprijin politic puternic pentru noua orientare a Republicii Moldova și a reformelor ambițioase care au fost asumate. La fel, suntem aici pentru a exprima angajamentul privind suportul financiar din partea Uniunii Europene pentru eforturile pe care le asumați”.
Directorul general adjunct al Direcției generale Vecinătate și Negocieri privind extinderea a Comisiei Europeane, Katarina Mathernova, a spus că din luna iunie, la Chișinău, s-au întâmplat multe. „Vreau să vă felicit deja la capitolul reformare. Vreau să vă zic că și planul de recuperare economică deja se implementează. La fel, există un șir de domenii în care Republica Moldova s-a apropiat de Uniunea Europeană, vreau să menționez în acest sens câteva lucruri: primul – suportul care este acordat comunităților locale, avem două regiuni cheie – Ungheni și Cahul”, a declarat Katarina Mathernova.
Totodată, Directorul general adjunct al Direcției generale Vecinătate și Negocieri privind extinderea a Comisiei Europeane a comunicat: „În această după amiază, eu împreună cu Michael vom merge la Strășeni, nu doar cu scopul de a ieși din Chișinău, dar și să vedem ce se face în teren – la fața locului”.
Mihaela Conovali